Acoperă-mă cu complimente!
Starea de bine în școală, dar și în grupul social este strâns legată de prietenie și respect. Elevii au dezbătut această problemă, punând în evidență ingredientele necesare unei strașnice prietenii.
Se iau doi, trei … cinci copii cu interese, preocupări, ori pasiuni comune, se petrece timp de calitate împreună, se discută, se sprijină reciproc, se ajută la nevoie, iar la final se acoperă cu complimente sincere și dezinteresate.
Noi am pus în practică rețeta, am testat partea de final și ne-am acoperit la propriu cu o mulțime de complimente. Starea de bine a crescut, la fel și stima de sine. Vă invităm să încercați si voi. Merită!


















